Grecia. Compunere.

În mod clar nu sunt cea mai potrivită persoană care să scrie despre Grecia. Și, tocmai din motivul ăsta, sunt cea mai potrivită. Psihologie pentru începători, vol. I., ediția 1980.

De ce nu sunt? Pentru că Grecia ocupă loc fruntaș printre țările în care nu aș vrea să locuiesc. Și știu ce zic, am locuit în Atena cea mai lungă scurtă perioadă din viața mea. E adevărat, insulele sunt diferite de continent, dar tot același relief sterp, tot aceeași căldură insuportabilă, tot pietre în loc de verdeață, tot lentoarea specifică grecilor găsim peste tot. Pentru mine Grecia reprezintă, în afară de o perioadă traumatizantă din viață, o țară cu care nu sunt compatibilă pe termen lung. (ea și orice țară în care temperaturile depășesc 22 de grade, deci, după cum se vede, e vina mea).

Dar Grecia reprezintă, totodată, mult mai mult. Pentru mine și pentru oricine a vizitat-o. Noi mergem acolo de 17 ani, cel puțin pe dată pe an.(ce-i drept, nu mereu ca rezultat al alegerilor mele, ci ca parte a compromisurilor pe care trebuie să le faci, în general, într-o relație 😁  )

Grecia înseamnă soare. Soare primitor și dătător de voie bună prin lunile aprilie-mai, dogoritor prin iunie, iulie și august, prietenos și reconfortant prin septembrie, chiar octombrie, și cam mereu prezent în celelalte luni.

Grecia înseamnă și mare. Limpede, curată, cu nisip fin sau pietre șlefuite în zeci, sute de ani de zbucium, cu plaje atât de frumoase încât nicio poză nu le poate face dreptate, cu apa prin care îți vezi degetele picioarelor sau bancurile de peștișori care înoată pe lângă tine.

Ei...dar mai înseamnă și mâncare. Cine nu apreciază un souvlaki fript exact cât trebuie, cu o lipie caldă, cu tzatziki, ceapă aromată și roșii zemoase? Plus o băutură carbogazoasă rrrece, care să stingă toată combinația asta demențială? Da, Coca Cola, normal că de ea zic. :) Sau un frappe rece servit la o terasă la care toți sunt îndreptați cu fața spre stradă, ca la spectacol, sorbind alene și povestind vrute și nevrute? Sau cine n-a fost pe vreo insulă grecească fără să mănânce fructe de mare proaspete, sau fără să vadă caracatițe uscându-se la soare, gata să fie servite alături de o porție mare de cartofi prăjiți și o jumătate de lămâie? Ce să-ți dorești mai mult?

Și da, după cum ziceam, Grecia înseamnă relaxare. Faptul că de la prânz până după-amiază toată lumea pare să dispară din oraș, majoritatea magazinelor fiind închise, pe străzi e o liniște mormântală, de duminică, pentru ca totul să revină la viață pe seară, până noaptea târziu, cred că spune multe despre poporul ăsta. Seara totul se însuflețește, atunci începe distracția, practic, atunci se umplu terasele, parcurile, copiii ies la joacă, bătrânii stau la sfadă, tineretul vorbește zgomotos pe la taverne..ca și cum cineva a acționat un buton magic. Este incredibil cât de relaxați sunt toți, cât de bine dispuși, ce stare pozitivă îți insuflă.

Grecia mai înseamnă și istorie. O istorie ce datează de dinainte de Hristos, marcată de războaie, schimbări, perioade de criză sau apogeu, toate traversate cu bine de acest popor fascinant.

Și, pentru mine, Grecia înseamnă și muzică. Chit că o înțeleg doar foarte puțin sau deloc, muzica grecească mi se pare un cumul de sentimente interpretate în cele mai emoționante moduri posibile. În ce mă privește, Giannis Ploutarhos ar putea să cânte și despre prețul exagerat al cartofilor noi, că tot mi se face pielea găinii când îl ascult.

Și pentru toate motivele enumerate mai sus, precum și pentru multe altele ce azi nu și-au găsit loc în articol, pentru că, de 17 ani, e țara în care mă simt, pe termen scurt 😜 , ca acasă, dar și pentru că, și de n-ar fi toate astea, tot m-ar obliga cineva, eu o să revin, sper, an de an, în frumoasa Eladă, ceea ce vă doresc și vouă, că nu dau de la mine!